Remember - Expozitia foto - prima editie


Deja e august,  a trecut și de 6 august - Schimbarea la Față. Se spune că de acum pădurea își schimbă fața, e mult mai colorată, se apropie toamna,  deși încă e foarte cald.  Cu toate acestea, eu sunt deja cu gândul la ediția a doua a expoziției de fotografie care va fi în 21 Martie 2022, la Centrul de  Cultură Urbană Cluj (Casino-ul din Parcul Central Cluj). Expoziția va fi dedicată persoanelor cu Sindrom Down de Ziua Internațională a Sindromului Down. 

Tema ediției a doua va fi numită "Sindromul Down în Familie". 

Până atunci să ne aducem aminte de prima ediție. Tema a fost. "Și eu pot". A fost realizată în 2 luni și jumătate.  2 asociații au colaborat: Asociația Părinților Copiilor cu Sindrom Down Cluj și Asociația ArtImage și a ieșit un eveniment în care au fost implicate foarte multe persoane: fotografi, familii cu copii cu Sindromul Down, atât din Cluj, cât și din alte localități din țară, persoane din primărie, colaboratori pentru design (Ionut Mocan - Creionisme) și printare (Dragoș - Quadcare) și să nu uit de invitații care au vorbit așa de frumos despre aceste persoane cu Sindrom Down, despre fotografie, despre arta fotografică și despre eveniment (prof. Mircea Albu (președinte Asociația ArtImage), Prof. Univ. dr. Dorel Găină, Demostene Șofron - jurnalist, Florina Russu - fotograf, Olah Emeșe - viceprimar, Ovidiu Damian - realizatorul emisiunii "Fără prejudecăți", Laura Morar - președinte Asociația Părinților copiilor cu Sindrom Down Cluj

    Vernisajul primei ediții a Expoziției de fotografie "Și eu pot"

Așadar, să vă povestesc acum cum a decurs totul. Am terminat cursul de fotografie al d-lui profesor Mircea Albu in 2020. L-am început cu gândul să învăț să fac fotografii, să știu să folosesc un aparat foto la adevărata lui valoare, apoi, gândul a mers mai departe și a devenit un vis - să fac o expoziție foto cu copii cu Sindrom Down. Fotografia mea de examen a fost cu Alex, cu cine alt cineva(?), iar tema a fost HAZ. La cât de vesel e Alex și la cât de mult râde și se distrează de orice, HAZ a venit la fix. Așa că, m-am străduit și am câștigat premiul de popularitate cu această fotografie. Asta a stârnit dorința unei expoziții.



Adevărul este că la examenul final (expoziția de la biblioteca Centrală) am avut foarte mulți susținători 😀.

Am mers mai departe cu planurile mele și mi-am dorit o expoziție publică în care fotografii realizate de profesioniști, fotografii cu persoane cu SD să fie expuse publicului larg. Trebuie sa recunosc, că inițial mi-am dorit să fie doar lucrări de ale mele, dar eu nu eram așa de experimentată, și pe de altă parte am dorit să dau șansa și altor fotografi să cunoască persoane cu SD și să vadă că nu este așa de greu de lucrat cu ei. Au zis DA, proiectului meu următorii fotografi:

    Andrei Alexa - https://visual-stories.ro/
    Bogdan Meseșan
    Florina Russu - http://www.florinarussu.ro/
    Gigi Bozgan - https://gigibozgan.ro/
    Diana Jula - https://www.dianajula.com/
    Laura Buzaș - https://laurabuzas.ro/
    Lucian Roș - http://www.4events.ro/    
    Marius Ardeleanu - https://fotovideoevenimente.com/
    Mihai Arsenie -persoana cu Sindromul Down care a avut o lucrare expusă.
    Ovidius Șiclovan - https://www.facebook.com/suidivoimages/
    Raluca Ciornea -

Și le mulțumesc din toata inima!!!!  💖

Fiecare a fotografiat  câte o persoana cu SD și cele mai bune lucrări le-am expus la Centrul de Cultură Urbană Cluj. Expoziția a fost vernisată online în data de 21 Martie 2021 (Ziua Internațională a SD) și fotografiile expuse au putut fi văzute timp de o săptămână.


A fost pentru mine o adevărată experiență, și eu zic că această expoziție a avut succes, și scopul a fost atins. 2 persoane m-au sunat să mă întrebe cum pot ajuta. Mi-aș dori ca acest eveniment să devină un eveniment recurent, făcut an de an cu și pentru acești copii minunați si familiile lor.

S-a scris și în presă despre noi, și au fost și emisiuni despre această expoziție: 

TVR (https://www.facebook.com/watch/?v=1094951394248229 )

Mihai Tătaru realizatorul emisiunii "A doua șansă" m-a invitat în emisiunea lui la Radio Renașterea , Radio Romania Actualități, Radio Cluj, Radio Evanghelia, Servus Cluj, și nu în ultimul rând publicația Făclia.

Și să nu uit, acest eveniment a fost realizat cu sprijin financiar din partea GP Project și a oamenilor de suflet.

Fac de acum apel la fotografi: cine dorește să se alăture acestui proiect și dorește să facă 1 sau mai multe fotografii cu familia persoanelor cu SD, să mă sune (0740077750) sau să îmi scrie (iulia.popa.rus@gmail.com) pentru detalii. 

Eu vă mulțumesc și îmi scot pălăria în fața tuturor celor care sunt alături de ceea ce înseamnă diferit!





Catalogul primei ediției poate fi vizualizat la următorul link: Catalogul Expozitiei




Comments

Popular posts from this blog

Drepturile copiilor cu Sindrom Down

Stimularea orofaciala timpurie

Un Mare Multumesc pentru arta!