Ganduri de septembrie

 Zilele acestea mă încearcă multe sentimente: de mulțumire, de recunoștință, de nostalgie, de speranță și de bucurie. Toate astea le-am simțit când mi-a apărut pe Facebook o poză de acum câțiva ani, cu Alex care avea ghiozdanul în spate și se pregătea să meargă la școală. 

Alex, de la 8 luni și până acum, când are 9 ani, a fost integrat frumos în colectivul de masă la Researchers Schoolhouse  (https://www.facebook.com/researchersschoolhouse) , și eu am mai povestit drumul nostru prin școala britanică, dar îmi place să mă repet pentru că a fost foarte frumos și foarte benefic pentru noi, și mai ales pentru Alex.

La 8 luni l-am dus pe Alex la un atelier de joacă, de stimulare senzorială necesară la vârsta lui și obligatorie pentru condiția lui. Acolo am întâlnit-o pe Andra și, mai târziu, pe Cristina, care s-au îndrăgostit de Alex și împreună au început să viseze și să facă planuri pentru copiii lor și pentru copiii noștri. Și visele lor au devenit realitate și de la un atelier de joacă cu 10 copii, au ajuns la o școală cu 100 de copii, iar printre ei se află și copilași cu sindrom Down la care li se oferă programă adaptată și profesor de sprijin.

Alex de la un atelier de joacă, a ajuns la grădiniță, unde le-a cunoscut pe doamnele educatoare care au contribuit enorm la dezvoltarea lui: l-au învățat deprinderi, i-au arătat cum să se joace și, cu multă răbdare, i-au pus bazele dezvoltării cognitive: cifre, litere, povești și toate astea în engleză. Acum, Alex de multe ori răspunde în engleză și apoi în română. 

A urmat școala, alți profesori, alt personal și alți colegi.  Din nou, programă adaptată și profesor de sprijin pe Dna. Angi, cu care a lucrat extraordinar de frumos și de care s-a atașat ca de a doua mamă. Ca o paranteză, când l-am întrebat dacă merge la școală, el a spus: "Da, mergem la Angi." 

Recunoștința până în panzele albe și mulțumirea se îndreaptă spre colectivul de la Researchers Schoolhouse, școala pe care o recomand cu toată inima deoarece e o școală care răspunde nevoilor fiecărui copil, care dezvoltă abilitățile fiecăruia. Se învață mult prin practică și vizual. E altfel și copiii ajung să învețe mult mai ușor, fără a simți învățatul ca o povară. Le dezvoltă creativitatea, curajul de a vorbi despre ce simt, despre ce gândesc, de a vorbi în fața unui public și de a fi mai independenți. 

Recunoștință și mulțumiri tuturor celor care au contribuit prin donații și au susținut copiii cu sindrom Down în această școală. 

Nostalgia - după bebelușeala și după anii petrecuți alături de colectivul de la această școală. 

Bucurie -  pentru ce e Alex, ce a devenit, un copil vesel, cu drag de oameni, inteligent și harnic, și cu dorința de a fi cât mai independent. Despre toate astea voi face o postare separată, pentru că merită să acord atenție fiecărui punct.

Speranță - pentru ce va urma, pentru drumul pe care îl va parcurge Alex, în noua școală, cu noul colectiv.